DE VEGHE ÎN LANUL DE PROSTIE
10 Mar
Trăiam în ţara Pântec, cu climă tropicală,
Trudeam, să mă dezvolt, ca orice muritor…
Pân ce-ntr-o zi m-a prinsu o gravă osteneală,
Şi de-a freca la mentă, un dureros de dor.
Aveam, în ţara-aceea, o singură-agenţie
Care putea să-mi vândă concedul mult visat,
Deci n-am mai stat clipită, mi-am pus păr pe chelie,
M-am înţolit în piele… tot piele m-a-ncălţat.
M-am înfiinţat la sediu, şi-o doamnă costelivă
La care-am dat bineţe, să şed m-a invitat,
Suflându-mi printre buze, c-o voce emotivă:
“Ce zonă-aveţi în minte? Ce ţară? Ce climat?”
Întredeschis-am buze, răspuns nici că-ncepuse
Când m-a-ntrerupt cucoana, cu glas de căprioară,
Nainte de oricare, să-mi spună că uitase
Că-un loc mai e “De veghe în lanul de secară”!
Era oferta lunii… ce spun, oferta vieţii!
Ce promitea cinci stele, plătind peşin pe trei;
Mă şi zăream aievea, în roua dimineţii,
Trăgând pe nas natura… mirosul camerei…
Nevrând să dau din mână ocazie ca această,
Am pus salar pe masă, belet am ridicat,
Poi doamna m-a împinsu pe-o cale cam îngustă
Şi-ajuns fiind în capăt, un nene m-a săltat.
Acu vă scriu de-acilea… şi-urmează acuzele,
Că ceva nu-i cum trăbă, ceva s-a încurcat;
Deci… lanul nu miroase cam cum miros cinci stele,
Iar dreptul mi-e în groapă şi stângul în rahat!
Mă uit în jur şi toate îmi par că-s hărăzite
Să-mi strice cea vacanţă, de care-am presupus
Că va fi panaceul ce-mi va curăţa minte.
Privesc acu beletu… doamna mi-a dat doar dus!
Aci, în lanu-acesta, îmi pute a prosteală…
Cu cât mai mic e paiu, cu-atâta-i mai mărit,
Neghina face legea, că cică-i genială,
Iar spicul drept şi falnic e cel mai asuprit!
Zăresc chiar un exemplu de fir bogat în boabe,
Ce pleacă cap, certat fiind de pai c-un singur bob,
Care-şi munceşte mintea, căznindu-se-n silabe…
Dar dânsu-i şef se pare, montat de un neghiob.
Sunt nişte difuzoare, din care bate vântul,
Făcând să se unduie procente nouăşnouă,
Şoptitu-mi-a o vrabie, manea că este cântul
Ce fără număr suflă, de cum apare rouă.
Anomalii cu carul observ pe tot cuprinsul
Şi-n capăt văz un spin, ce ţine-n mâni o ţeapă
Vârând-o-n toate cele, ochindu-le irisul,
Poi bând din zeama scursă, mai ceva ca din apă.
Plătit-am loc “De veghe în lanul de secară”
Şi doamna costelivă, de la cea agenţie,
Ori n-o fi fost atentă, ori o fi niţel chioară…
C-acuma stau de veghe în lanul de prostie!
Mi-a croncănit o cioară, că-i zice “Românie”.
LA MULŢI ANI, FEMEIE!
8 Mar
Ce bună investiţie făcut-a Dumnezeu,
- şi-aceasta-i exclamaţie din gură de ateu -
Când s-a gândit vecinic să rupă o costiţă,
Ca din Adam să facă acea mironosiţă!
De io-aş fi fost plămada şi zeu mă întreba,
Ştiam să-i dau răspunsul… că îl va înşela
Muşcând din măr, şoptindu-mi asemenea să fac…
Dar vina-i a ta, Doamne, căci coastă-a fost de drac!
Un drac cu chip de înger, asemenea-i femeia,
Ce ţine-n pântec caldu-i a însăşi vieţii cheia,
Deschizând nemurirea cu capul înainte
Şi-urlându-şi, la fătare, titlul de prim-părinte.
Că are gura mare… că îţi împuie capul,
De vină nici că-i dânsa, ci culpa-i la bărbatul
Ce nu face din prima cum zice-a lui muiere,
Că asta ie femeia, o… ceva, da cu vrere!
Un nesecat izvor din care beau poeţii
Neoprindu-se stiharii pân ce n-ajung ca beţii;
Scăldându-şi pana iară în albia-călimară…
Aceasta ie femeia, serafică cerneală!
Că uneori din poştă se vede că-i cocotă…
Aşa a-mpachetat-o netrebnica marmotă;
Ruşine-acelor care ca s-o bârfiţi vrut-aţi,
Femeia doar că ieste… capcană de bărbaţi!
Liantul comuniunii, lipiciul pentru-acasă,
Miros inconfundabil de cea mai caldă masă,
Aripa ce se-ntinde să-i apere pe pui…
Aşa te văz femeie, exact aşa cum spui!
Tastând o viaţă-ntruna şi tot n-ajung voroave
Ca să descriu din tine atât pe cât se cade,
Se-nclină deci poetul, sărută mâni şi-ncheie…
Să nu te schimbi perfecto… şi la mulţi ani, femeie!
POVESTEA PRIMĂVERII
3 Mar
“-Hai voinice, lungu-i drumul, să-l străbaţi o viaţă-ţi ia,
Pune de iuţeşte pasul, strigă-i murgului un `Cea!`
Bagă-i pintenii în coaste, strânge bine hăţurile,
Amândoi, şi tu şi murgu, mai iute ca paserile
S-ajungeţi la ferecata ce suspină într-un turn;
Fiica Soarelui, ai mică, ce-a răpit-o Zmeu nebun!”
Aşa striga Vânt turbatul, ce cu ei se însoţea,
Ghiocel era bărbatul, pe murg Săgeată-l striga,
Om şi cal, cu Vânt în plete, alergau spre cel palat,
Unde Zmeul-parazmeul Primăvara-a-ncătuşat
Cerând măritului Soare, de mai vrea să-şi vază fiica,
Să îi dea puterea toată, altfel moare mititica!
Dar s-o luăm cu începutul, să aflaţi c-a fost odată
Împărat, ce-avea sub dânsul tot pământul laolaltă,
Stând pe-un tron, ţinea un sceptru de lumină şi căldură,
Picurând din el cu viaţă pe supuşi şi pe natură.
Iar când dormea împăratul, soţioară-şi trimitea,
Şi stătea frumoasa Luna toată noaptea de veghea.
Din iubirea lor celestă, patru fete se născură,
Vara, Toamna şi cu Iarna primele ieşite fură,
Iar în urma lor, senină, apăru şi Primăvara…
Într-o stea se încurcase de-ntârziase, bălăioara.
Bucuros de-aşa podoabe atunci Soare-a decretat
Să se-mpartă anu-n patru, iar bucăţile le-a dat
Celor patru nou născute, să-şi pună amprenta ele,
Fiecare pe-o bucată, după cum li-s sufletele.
Vara, caldă ca o pită proaspăt scoasă din cuptor,
Imprimă bucata dânsei cu suflu dogoritor.
Toamna, suflet de artistă, coloră porţiunea sa
Cu un nor ce plângea ploaie pentr-o frunză ce cădea.
Iarna, cu trăiri dosite, hotărî… iaca dovadă,
Să se-ascundă sub o mantie sclipitoare de zăpadă.
Iar zglobia Primăvara, ai mai mândră dintre ele,
Desenă pe-a ei bucată multe multe floricele! Citeşte continuarea >
DEVIZĂ DE CRIZĂ
26 Feb
“Zbura-vom toţi peste criză!”
Sta-n frunte de Boc deviză;
Dar când vru s-o ilustreze,
Frână…-n loc s-accelereze…
Şi-uite aşa, micuţul Boc,
Mai făcu o dată poc!
URARE DE DRAGOBETE
23 Feb
Întrucât am gura mare,
Vă strig repede-o urare:
Râşnitoare şi ştiulete,
Mâne-n zi de Dragobete,
S-aveţi rochie şi frac,
Plus un everlasting fuck!
MISTER PONTALICIOUS
22 Feb
Titulescu, de sub piatră,
I-a trimis recomandată;
Dar poştaşu s-a pilitu
În bodegă la nea Mitu.
Io în bar, ghidat de-un pont
Primit de la-un vagabond,
În geantă am scotocitu
Şi-am găsitu, şi-am cititu
Şi mă joc de-a sifonitu…
E-ncântat de nu mai poate!
De n-ar fi…-ar cădea pe spate
Pen`că “Micul Titulescu”
E mare preşedinţescu!
Joacă cică sub pământu
C-a fătat Născase gându,
Numărând ouă-n zăvoi,
Că seamănă amândoi.
Îi urează mii succese,
Că-i păpuşă să nu-i pese,
Contează că păpuşar
I-a dat rolul principal!
Încheiere de postum ie…
După cum văzut-aţi nume:
“Sărut puştiul cel ambitious
Recte, Mister Pontalicious!”
E NEVOIE DE-O SCHIMBARE!
17 Feb
Roata fie-va pătrată,
Strada nu lungă, ci lată,
Ori, lăsând poeticale,
E nevoie de-o schimbare!
Fie curva fată mare,
Pipi facă din picioare,
Ori, lăsând poeticale,
E nevoie de-o schimbare!
Boul muls să deie lapte,
Rac meargă faţă, nu spate,
Ori, lăsând poeticale,
E nevoie de-o schimbare!
Să fie fideli bărbaţii,
Grăsane să mânce-n raţii,
Ori, lăsând poeticale,
E nevoie de-o schimbare!
România-i ţara care
Tot vorbeşte de schimbare,
Dar să pună mâna n-are
Vreo chemare!
Ne lăsăm conduşi, ca proştii,
De aceeaşi vechi “ai noştri”
Căpitani, ce promit oştii,
Caldu cloştii!
Ne mint cu neruşinare,
Mai ales pe la votare,
Că ei îs acea schimbare
Viitoare!
Ai mei cred şi pun ştampilă,
După aia bagă vină
Că şi-au luat o ghilotină
Pe chenzină!
Şi-apoi iar vine votare,
Iar lapte şi miere-n zare,
Buturugi răstoarnă care…
Ţara moare!
Facă-se deşertul-mare,
Pământ-cer şi luna-soare,
Ori, lăsând poeticale,
E nevoie de-o schimbare!
P.S. Una reală, dragă Românie.
Exprimare liberă