Azi dimineata, pe jumatate ingropat in scaunul de langa locul mortului, ghidand volanul cu 2 degete (la 10 km/h e foarte posibil si chiar usor) si batandu-mi capul referitor la viteza pe care s-o aleg – a-ntaia sau a doua – am simtit cum raza cunoasterii divine coboara asupra-mi si cum dintr-o data, creierul meu amortit incepe sa toarca si sa-mi nareze o poveste nespusa … Sunt sigur ca nu era nici o lumina divina si ca de fapt era reflexia soarelui din luneta aluia din fata mea, dar asta nu-i un aspect prea relevant. Substanta acestui articol e data de ideea din titlu. Dimineti identice. Trezit. Spalat pe maini, fata si dinti. Mic dejun in fuga sau deloc. Inhaimurarea specifica anotimpului. Fiorul de dinaintea iesirii din scara blocului sau din holul vilei … “Brrr, va fi rece imediat.” Dat din coate prin inclestarea de fiare ce domneste pe strazi. Injuraturi trantite printre dinti din tramvai, autobuz sau masina personala. Sosirea cu intarzierea inevitabila la job. Acolo, aceleasi bisericute. Aceeasi chestie ramasa de ieri, pentru ca nu respectam zicala. Aceeasi junk-food la pranz. Aceeasi pseudosefi idioti. Sictir. O farama de bine. A little bit of buna dispozitie. Aproximativ aceasi ora de plecare. Creatori si participanti ai aceluiasi ambuteiaj despre care nu-ntelegem cum s-a creat, desi e evident ca suntem direct raspunzatori. Claxoane fara rost. Toti ne bucuram la fel cand vedem blocul sau vila la orizont. Acasa. Pierdem aceleasi 15 minute pentru a gasi un loc de parcare. Intram in acelasi mod in casele noastre. Ne sarutam exact la fel iubitul sau iubita, sotul sau sotia, catelul sau pisica. Cinam cam la aceeasi ora. Ne intindem in aceeasi si mereu comoda pozitie pe canapea. Ne uitam, desi privirea strapunge ecranul si trece dincolo de el, la aceleasi productii idioate de care ne-am saturat si nu ne intelegem deloc … “de ce dracului mai pierd eu vremea uitandu-ma la cacaturile astea?” Aveam aceleasi discutii casnice, cu mici exceptii. Ne taram hoiturile spre dormitoare si ni le lungim pe aceleasi saltele dublu sau simplu ortopedice. In serile in care ne simtim in stare si daca avem cu cine – cenzurat – toti. Apoi toti ne sarutam partenerul (daca n-avem luam perna-n brate) si-i spunem noapte buna. Adormim cam in acelasi timp si cam cu aceleasi ganduri de “las` ca maine o sa fie mai bine”, sau, ironic, “zambeste … maine va fi mai rau”. Inainte sa trecem in lumea viselor insa, ne gandim … cat de unici suntem …

Blog Widget by LinkWithin