PLANU`
Diseară (luni 24.03 2008) se organizează întîlnirea celor care doresc să se implice în organizarea protestului Pro Teo Peter, “AMERICANII? DE NEPREŢUIT! PENTRU RESTUL, EXISTĂ MASTERCARD …”. Locul – un bar, de la Universitate. Ora – 21.00. Masa – prima liberă. O să concepem mesajele de trecut pe banner şi pe pancarte, o să stabilim ziua, ora şi locul de întâlnire pentru startul “marşului tăcerii”, discutăm despre condiţiile de îndeplinit pentru obţinerea unei autorizaţii de protest paşnic, din partea primăriei capitalei, despre promovarea petiţiei online (care, apropos, e foarte “nesemnată” până la această oră, iar asta nu ne prea ajută), şi-o să mai discutăm oricare alte detalii, care poate îmi scapă mie, dar sunt deosebit de importante. Rog bloggerii care vor să ajute la organizare, să se considere invitaţi în această seară, în Cafeneaua Actorilor. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Dau de ştire despre asta celor care au scris şi susţin campania, şi-i rog pe cei care vor şi pot să vină diseară, să confirme aici, cu un comentariu. Să afle deci … urmatorii:
monden.info, lanebuni.ro, imprevizibil.com, madcat.ro, ill.gotdns.org, taraduveanu.wordpress.com, girllife.ro, alexradescu.ro, we3d.net, mariussescu.com, cristealizari.com, ciupercutza.wordpress.com, ogdi.net, zumzi.wordpress.com, quinzelle.ro, leyla.we3d.net, neuronu.ro, ancutz-butterfly.blogspot.com, cabral.ro, academiaderas.ro, groapacuprosti.ro, buddha.voce.ro, vladinho.net, matthers.huskey.ro, alinamusatoiu.blogspot.com, matei.tfm.ro, foto-magazin.ro, pcnews.ro, racutza.blogspot.com, iordacheionut.blogspot.com, muzica.ro, aura.tfm.ro, baghy.info, seo-ro.info, blogatu.blogspot.com, tycryt.com , blog-cristache.blogspot.com, faninho.weblog.ro …
















cu 1 an(i) în urmă
Prezent man!
cu 1 an(i) în urmă
Vin.
cu 1 an(i) în urmă
ai anuntat prea tarziu … scuze, nu pot ajunge. aflu acum, cu o ora inainte de intalnire.
Ariel Constantinof’s last blog post..Luni (stiu zilele saptamanii)
cu 1 an(i) în urmă
nici eu nu am cum sa ajung :-S abia acum vad postul.
Leyla’s last blog post..Desene animate.
cu 1 an(i) în urmă
ajut si eu cum pot, o sa caut linkuri legat de protest sa citesc
cu 1 an(i) în urmă
bimus … iti multumim frumos
cu 1 an(i) în urmă
nu prea am timp de organizare, dar pentru a veni la o demonstratzie da.
sa ma anuntzatzi shi pe mine de locatzia stabilita shi de loc.
ametzitul’s last blog post..romani, sa le pregatim ceva…
cu 1 an(i) în urmă
Ametzitule … citeste postul “Protest Teo Peter – Detalii”