TASTELE – 1

Închide ochii. Poţi vedea unde e A-ul pe tastatură? Normal că poţi. De aici începe totul. De la A. Şi … cu A …

A fost odată ca niciodată. Este şi va mai fi. Poate şi după ce rasa autodistructivă, numită “umană”, îşi va fi decretat sfârşitul … din taste. E atotputernica tastatură. Compusă din atotputernicele taste. Te-ai gândit vreodată cât de dependent(ă) eşti de ele?! Cât de multe lucruri poţi face cu ele?! S-o luăm cu începutul, invitându-te să accepţi povestea mea, ca fiind bazată pe o întâmplare reală:

Raul era îngrăgostit până peste urechi. Se comporta ciudat, şi asta observase toată lumea. Era neatent, nu mai ieşea cu colegii la ţigară, uita să prânzească … Tasta. Părea intrat pe jumătate în monitorul din faţa lui, iar jumătatea rămasă afară, era oricum inertă. Mai puţin degetele. Ele alergau pe tastatură, de parcă omul în cauză urma să moară, şi trebuia să salveze în word secretul pe care nu vroia să-l ducă în mormânt, cu el. De parcă ar fi ştiut unde e X-ul comorii, şi vroia să-şi lase apropiaţii asiguraţi material. Dar nu era aşa. Raul tasta într-o fereastră de messenger. Sus, în bara albastră a ferestrei, stătea scris – irina.lupu. Era cea mai frumoasă dintre frumoase. Cea mai bună dintre nebune şi cea mai nebună dintre bune. Era curata cea mai murdară. Era târfa virgină, casnica trendy, deşteapta neştiutoare. Era tot şi nimic. Şi-ar da viaţa pentru ea, se gândi Raul, deşi, încă nici nu o întâlnise în carne şi oase. Tasta: “Iar în seara care vine … eu la tu-n braţe la mine!” Se cunoscuseră pe un blog. Amândoi îl citeau, şi amândoi îl comentau. Din taste. Până la urmă, într-o confruntare de idei, au ajuns să-şi dea id-urile de messenger. Trecuseră 2 luni de atunci, de când vorbeau pe mess. Din ziua în care Raul simţise fluturi în stomac … şi-n buricele degetelor, ce mângâiau tastatura. Mâine era THE DAY. Mâine se întâlneau. Nu era genul care să stea pe mess, drept urmare, înafară de Irina, mai avea în listă 3 id-uri … al fratelui şi ale celor doi cei mai buni prieteni ai lui. “Cât de importante sunt tastele astea nenorocite … bucăţile astea de plastic marcate cu însemne convenţionale!” îi trecu prin minte. “Ele m-au ajutat s-o cuceresc pe Ina. Ele au tapetat sufletul ei, cu gândurile mele.” zise încet, şoptit. Se aplecă şi sărută tastatura, nedându-şi seama bine ce face, apoi se uită speriat în jur, să vadă dacă l-a zărit careva. “Ce tîmpit sunt! O să zică ăştia că-s nebun … Ei şi ce?! Sunt … de dor!” … Cele mai puţin de 24 de ore, rămase până la întâlnire, se scurseră precum un izvor nevricos de munte, prăvălindu-se la vale. Era 8 fără 10, întâlnirea fiind stabilită la 20.00. Raul ajunsese la 7, ca să fie sigur, şi aştepta de aproape o oră, întâlnirea cu gustul dragostei. Fredona ceva … nici el nu ştia exact ce. Oricum, era ceva vesel. Înainte să plece de la birou, deşi n-o găsise online, îi mai tastase câteva vorbe dulci, de primit offline … de prinţ încătuşat în mreje. La 20 fix, pentru că aşa-i stătea ei în fire, după cum îi şi spusese pe mess, o văzu venind. Era infinit mai frumoasă în realitate. O credea zână, dar se înşelase amarnic … era Afrodita. Începu să tremure … dacă nu fizic, psihicul i se cutremura în clipele cele. I se părea că o ştie bine, dar era conştient că, teoretic, e încă o străină. Ina zâmbea, iar el îi întoarse zâmbetul. Sufletul lui în schimb râdea acum în hohote. “Cred că … m-am îndrăgostit! Aha, da da!” îşi aminti versurile unei melodi dragi lui. Încă un pas, şi Irina se opri în faţa lui. Mirosea a … femeie. Arăta a zeiţă. Zâmbea al dracu de frumos. “Bună Raul, îmi pare bine de cunoştinţă … în viaţa reală!” spuse Irina, chicotind şi întinzând mâna. El se pregătise s-o sărute, măcar pe obraji, iar mâna ei întinsă îl buimăci. “Bună seara, preafrumoasă Ina, asemeni şi mie …”, îi zise, neputând să-şi mascheze surprinderea, luând mâna ei şi sărutând-o. “God dammit! Tasta! Ea-i de vină!!! N-am tastat destul, ori destul de bine …”

VA URMA