MOCANU ŞI MOCANU

A-ţi da seama, dinainte, de matrapazlâc, şi a-l prezenta ca atare, nu se cheamă că este profeţie. Nu în nenorocita Românie a lui 2008! Este aşa de usor, că nici c-un fulg nu se poate compara. Şi nu dă greş niciodată. Vorbesc de cel ce scrie, ori narează povestea a ceea ce urmează să se întâmple. Nu e medium, ci doar un om atent, ori păţit. C-un dram de minte, musai. Dacă ciobănaşul strigă, de două ori, că-s lupii la stână, călare pe oi, aceştia (în speţă lupii) nici măcar visând la dragile de mioare, la ora respectivă … iar sătenii sar ca arşi să salveze turma, dar a treia oară, văzând că-i ţeapă, nu mai vin … e firesc ca, odată ce i-ai tras pe sfoară de nenumărate ori, românii să ştie dinainte că şi de data asta, dragă plagitician, o să încerci să faci la fel. Mă rog dumitale … românii cu oţâră de minte, respectiv foarte puţini conaţionali. Problema naţională e că tot aşa de bine ştiu … că o să-ţi şi reuşească! Şi nu prea au ce face! Aici trebe lucrat. Adică, vreau să zic, dacă Mocanu, ca cetăţean care are tot dreptul dat de Constituţie, să ceară organului abilitat să-i împrăştie nişte gânduri negre – gânduri cu semnături false, adicălea personaje fictive, cu mâini drepte fictive şi pixuri la fel de fictive, care au cică semnat pentru candidatura plagiticianului – face asta, respectiv cere organului să facă asta, cum dumnezeului îşi permite organu să o refuze, politicos ce-i drept, şi să valideze ceva, despre care ceva unii urlă că ar fi fals, şi care ceva îi dă mocanului Oprescu pârtie luminată spre Primăria Capitalei? Repet mumă … aici trebe lucrat!