TASTELE – 4

Inima i se zbenguia gata să evadeze din piept, în timp ce se ridică din pat şi se duse la calculator. Luă, în drumul spre monitor, şi pachetul de ţigări, iar odată ajuns la birou şi aşezat pe scaunul din faţa acestuia, îşi aprinse o ţigară, parcă pentru a savura momentul, pentru a se bucura în tihnă de atenţia pe care, în sfârşit, o primea. Tuşi niţel, şi asta pentru că trecuse de la ultra, la ţigări roşii, puse mâna pe mouse, şi scoase computerul din starea de semi-adormire … Daaa, era ea! Era fereastra cu numele ei. Chiar dacă virtuală, i se părea că pata albă de pixeli e un geam al unei case de poveste, cu curte înconjurată de gărduleţ alb, geam în spatele căruia, folosindu-se de nişte draperii, se ascundea descoperindu-se încet, nimfa lui. Irina, frumoasa frumoaselor. Cea care, după îndelungi munci de fante, acum îndrăgostit, după serenade şi poezii aşternute sub fereastra ei, tot de către fante, catadicsise să se gătească şi să apară în dreptul ochiului de sticlă, să-l vadă. Uşor, încet … prima dată ascunsă după draperii, pentru ca mai apoi să se sprijine confortabil pe pervaz, şi să savureze momentul. Să se lase iubită … de jos în sus şi din afară înăuntru. De tot.
raul: Hello îngerul meu! Te-ai gândit să-mi răspunzi?! Să ştii că mor de dorul tău …
irina.lupu: Bună Raul. Sorry baby, dar am fost ocupată până peste cap. Am avut de terminat articolul pentru revistă, şi până la ora asta n-am intrat deloc pe mess. Uite, îţi trimit un kilogram de … mine! Asta, ca să-ţi mai astâmpăr dorul.
raul: Dac-ai şti … Îţi place poezia pe care ţi-am compus-o?
irina.lupu: E niţel porno. În rest, m-am îndrăgostit de ea, şi din cauza ei, de tine! Da` nu vrei tu să lăsăm virtualul acolo, la locul lui, şi să ieşim în oraş? Stau de ore bune în faţa calc, iar o plimbare prin parc şi o cafea la terasă, savurată privindu-te şi iubindu-te din priviri, m-ar repara la fix. Ce zici?
raul: Zic că mi-ai citit gândurile şi că, pe lângă cele propuse de tine, eu aş adăuga şi nişte sărutări fierbinţi …
irina.lupu: Menite să scoată din minţi … asta ca să vezi că şi io-s o mică poetă )
raul: Şi-n acelaşi timp muză. Poeta-muză.
irina.lupu: Vă foarte mulţumesc brav cavaler! Hai, gata cu vorba pe mess.. în cât timp vii să mă iei? Sau unde ne întâlnim?
raul: Să nu faci un pas! Înhamă băiatu mârţoaga, o pune la caleaşcă, îi dă un vătrai cu jăratec, şi zboară spre tine. Nici să zici “îl iubesc pe Raul” n-o să ai vreme.
irina.lupu: Bine prinţule … vă aştept, pe tine şi pe mârţoaga ta =)) :-*
raul: Fug la tine mireasa mea. Te pup. Ne vedem în jumătate de oră …
irina.lupu: pupici
irina.lupu has signed out
“Ehh, parcă aşa mai merge!” zise Raul, plutind prin cameră. Până la urmă, nu se înşelase. Ea era îngerul lui alb, şi se pare că începea să înţeleagă lucrul ăsta. Aşa că planul avea să decurgă fără probleme, şi întru tocmai aşa cum fusese conceput. Îşi căută repede haine de îmbrăcat, stinse ţigara uitată nestinsă în scrumieră, aşeză puţin patul, se dădu interesant pentru câteva secunde în oglindă … “Ce?! Coş, la 27 de ani??? Fuck that!” scuipă nervos vorbele din gură. Se chinui să-l strângă, să scape de el. Nu se putea duce la întâlnire având frumuseţe de semn adolescentin, înfipt exact în mijlocul frunţii. Prinse şi strânse cu putere. Se strâmbă. “Aaaau, băga-mi-aş… ! Coş tâmpit!” vorbea … cu un coş. Pe care-l dovedise. Acum avea o pată roşie, nici ea prea drăguţă. Se privi în oglindă. 27 de ani … viaţă uşoară, nu tu riduri, nu tu fire albe. Acelaşi păr negru, aceeaşi ochi căprui, aceleaşi urechi pe care le crezuse mari în copilărie, dar care se dovediseră a fi cât se poate de normale. Se putea spune că era un gagiu mişto, care avusese grijă să frângă câteva inimi la viaţa lui, folosindu-se de privirea aceea pătrunzătoare, izvorâtă din, probabil cei mai frumoşi ochi căprui ce-au văzut lumea şi lumea i-a privit înapoi … de la-nceputul lumii. “Aşa şi? Sunt puţin narcisist. Dar n-am spus-o eu, au spus-o alţii. Altele, mai exact.” se scuză. Avea şi o bărbie bine trasată, masculină, ce găzduia, aşezate unele lângă altele, firele de 2 milimetri de păr, ce compuneau barba. Îi plăcea aerul de “puţin neîngrijit”, de aceea îşi întreţinea părul facial, scurtat la 2 milimetri, ca şi cum … azi n-a avut chef să se bărbierească. În ce priveşte frizura, rămăsese suspendat acum ceva vreme. Nu ştia dacă să mai folosească gel, ori ba. Aşa că … azi îşi dădea părul cu gel, mâine şi poimâine nu. Oricum ar fi fost, cu sau fără gel, niciodată nu băga pieptenul în el. Îl aşezase natura în aşa fel încât orice încercare de a-l modifica era de prisos. Şi nu-l aranjase deloc rău natura. Două mâini trecute prin el, dimineaţa, erau de ajuns pentru a completa imaginea de rebel, cu sau fără cauză. “I`m such a nice guy!” îşi zâmbi. Îi veni cheful să se încordeze puţin, să vadă cum mai stă cu musculatura, cu burtica … aşa cum obişnuia să facă uneori, dar acum trebuia să se grăbească, pentru că jumătatea striga întregire. Iar planul trebuia demarat, pentru el fiind nevoie de contopire urgentă, cu Irina. Acum! În această după-amiază de mai. În timp ce se gândea la asta şi-şi lega şireturile de la pantofii sport, ceasul de pe perete, la care-şi aruncă un ochi, avea limbile aşezate cuminţi pe ora 5. Asta însemna că mai au timp berechet, pentru a se plimba pe lumină, şi chiar soare, prin parc … de întunecat se întuneca de abia pe la 8, 8 şi ceva. “Iar griul e roz şi răul e o utopie! Pot să fac gaură în mare, într-atât de puternic sunt! Of, îngerul meu ce-mi dai putere!”

VA URMA