TASTELE – 5

Se strecura timpul ăsta ca apa printre degete, nu alta! Se făcuse deja 9 seara, iar ei se aflau în drum spre un restaurant deschis de curând, unde auzise Raul că se pot servi cei mai gustoşi papanaşi din Bucureşti. Fierţi, nu copţi, şi rostogoliţi – nu-n pripă – prin pesmet. Era mult mai caldă! Irina, normal! Şi asta mai ales după ce Raul îi dezvălui o parte din planul lui, plan ce o includea. Trei ore îi trebuiră pentru a o face să-nţeleagă exact depre ce vorbeşte, şi cât de vitală este prezenţa ei pentru buna funcţionare a celor povestite. Trebuia să o facă să fie de acord, pentru că nu avea alternativă. Irina era însemnată.
- Sper că-ţi dai seama că va trebui să renunţi la slujba de la revistă! pregăti Raul terenul, pentru zilele următoare. Încerca să afle dacă îi va fi greu s-o convingă că trebuie să părăsească amândoi ţara, în mai puţin de-o lună. Dar trebuia s-o ia încet.
- N-ar fi mare pierdere! Oricum mă chinui de mai bine de un an să cresc profesional, să trec de la corectarea de texte la propriile-mi articole, iar în ultima vreme mi se pare că am devenit invizibilă – se îmbufnă Irina, amintindu-şi. Şansa de-a sta “capră”, în faţa vreunuia dintre şefi, pentru respectiva promovare, am ratat-o de la început, prin refuz categoric. Asta-i viaţa … generată de alegeri. Rău nu-mi pare! Aşa că mi-e egal dacă mâine o să mai lucrez acolo, sau nu!
- Asta-i bine … că nu eşti legată de nimic aici, în ţară. Poate că va trebui să plecăm la un moment dat. Spre alte zări … E doar o teorie dar … ai fi de acord?! – spera ca răspunsul ei să fie – mai în glumă, mai în serios – pozitiv.
- Să ştii că nu m-ar deranja deloc să scap, pentru o perioadă, de dulcea Românie! Dar ne-ntoarcem repede înapoi, da?! zise Irina, bucurându-se sincer de plecare, în teorie.
Îi zâmbi, mulţumit deocamdată de rezultat. Îşi continuară drumul, în tăcere. El scoase pachetul de ţigări şi bricheta din buzunar, îşi aprinse o ţigară, şi trase cu putere un prim fum. “Sper ca Daniel să ne aştepte … să fie deja acolo. O să fac în aşa fel încât să pară că îmi reîntâlnesc, din greşeală, un vechi amic, care se află acolo pentru a servi cina. Iar el o să ne invite să stăm cu el la masă, pentru că nu-i mai sosesc invitaţii pe care-i aştepta … chiar dacă era vorba chiar de Ina şi de mine! Dar Ina n-o să ştie asta. Şi nu mi se pare c-o mint nespunându-i. Aşa trebuie să se întâmple. Ăştia-s paşii!” Mai trase încă un fum, care i se păru mai înecăcios decât chiar primul, şi aproape că vru să arunce ţigara, dar se răzgândi. Îl ajuta să lege mai bine şirul gândurilor. Înaintau, sincronizându-şi parcă paşii, pe Bulevardul Regina Elisabeta, spre Universitate. Lăsaseră maşina – ori mârţoaga, după cum îi plăcea lui Raul s-o numească – lângă parc, preferând să facă puţină mişcare. Era mult prea plăcut afară, pentru a vinde senzaţia asta pe aceea ieftină pe care o ai stând în cutia de metal, flancat de alte maşini. Cei câţiva copaci ornamentali de pe bulevard erau înfloriţi. Aveau floricelele acelea galbene, de care nici până-n ziua de azi nu aflase cum se numesc, dar nici nu le putea uita. Erau florile “bani de buzunar”! Îşi aminti cum, copil fiind, de abia aştepta ca ele să apară. Erau semnul oficial al începutului de primăvară. Aduna un braţ întreg şi se ducea cu ele în piaţă. “2 lei 5 fire!” striga din rărunchi. Strângea, după câteva ore de negociat, câte 20 de lei, bani de care-şi cumpăra orice, numai trebuitor să nu fie. Reveni în prezent, obligat fiind de un umăr care-l zdruncină puţin. Era cam aglomerat trotuarul, dar tocmai de asta alesese să vină din provincie, în capitală … pentru că se săturase de linişte, de lume puţină, de modul “în reluare” în care se mişca Ardealul. Aşadar, nederanjat de umărul ce i se opuse, se întoarse spre stăpânul acestuia şi îi zâmbi. Nu avea nici un motiv să caute sfadă, pentru că era sigur că individul n-o făcuse intenţionat, iar dacă o făcuse nu avea de gând să-şi prindă mintea cu unul de asemenea teapă. Mai ales că trebuia să se alăture sincronului de mai devreme. Irina se oprise şi-l aştepta doi metri mai încolo. O ajunse şi se lipi de ea. O luă de mână. O sărută pe obraz şi-şi continuară drumul, fără să schimbe nici o impresie. Nici un cuvânt. Observă că se simţea bine în preajma ei, chiar dacă nici unul dintre ei nu scotea o vorbă. Nici Ina nu părea deranjată de liniştea voit instalată. Poate că-l vedea gândit, şi nu o deranja să-l lase gânditor. Mulţimea trecea pe lângă ei, sau ei înotau prin mulţime. Bărbaţii întorceau capul după îngerul lui, iar asta îl făcea să se simtă excelent. “A-ţi vrea-o, nu?!” îi întreba în gând. “N-o s-o aveţi niciodată, pentru că acum e a mea! Şi a mea o să rămână!” le răspundea în acelaşi mod. Era sigur că Ina e conştientă de frumuseţea ei, şi de faptul că e privită. Se putea citi asta, în ochii ei. Se mai putea citi că-i place să fie privită … “ca oricărei femei!” îşi zise Raul. Asta nu însemna însă că se îmbrăca în aşa fel încât să fie sigură că o să bălească toată suflarea masculină. Nu purta nimic vulgar, în momentul de faţă. Nu machiaj strident, nu decolteu exagerat, nu fustă prea scurtă. Avea o cămăşuţă galbenă, vaporoasă, care se potrivea perfect cu anotimpul. Ţinea descheiat doar primul nasture, de sus. Purta o pereche de pantaloni … ceva între clasic şi sport, vernil, care îi veneau de minune, scotând în evidenţă femeia, şi nu târfa din ea. În picioare avea o pereche de balerini albi, cu floricele galbene. “Ca cele din copaci!” observă Raul. În ansamblu, era îmbracată simplu, cu mult bun gust. “Apropos de gust … ea ce gust o avea?!” se prinse el întrebându-se. Era tare curios … odată hainele smulse de pe ea şi culcată în aşternut … ce gust are carnea ei?! “Ehh, astea nu-s lucruri la care să te gândeşti în mijlocul bulevardului, mai ales dacă imaginea gândului îţi poate produce o erecţie!” îşi zise, uitându-se în jos, spre proprii pantaloni.
- Auzi Raul … scuză-mă că-ţi întrerup gândurile – interveni Irina. Dacă n-o să găsim masă liberă?! Vreau să zic … nu trebuia făcută o rezervare?!
- Sper să fie! – “sigur o să fie”, îşi zise în minte – E mare localul, aşa că s-ar putea să avem noroc.
Se apropiau de intrare. Deasupra stătea scris mare – CARUL CU BERE. Intrară.

VA URMA