Parlamentul Romaniei

foto: fotohdr

Încep, sfârşit fiind de voi… tentacule parlamentare,
M-aţi înşfăcat… şi strângeţi rău… şi gâtuit încep scrisoare,
Dar scriu… şi plâng… şi pana plânge… în lacrimi e şi călimara,
Când ne uităm la buchi ce-aşternem… la hal în care-adus-aţi ţara!

Milioane suflete ca mine, simt că se-neacă… strigă barca,
La orizont nimic se vede… “Unde eşti Noe? Unde-i arca?”
În timp ce voi, din iahturi scumpe, plătite cu sudoarea ţării,
Scuipaţi în ale noastre lacrimi, ca să daţi debit disperării!

Orbiţi fiind de cea putere, ce v-a adus la alienare,
Nu luaţi în seamă că se-apropie o nouă mare revărsare…
Pentru că proştii ce votează… şi-apoi stau să scuipaţi pe ei,
Din când în când – e studiată – se scutură şi se fac lei!

Nici râu, nici ram nu vă sunt prieteni, nici partenerul de furat,
- pentru că asta-i “guvernarea”… o clică pusă pe luat -
Iar când vor vrea lei-scuturaţii, ca să răspundeţi la-ntrebări,
Veţi sta singuri în piaţa mare, în faţa marii adunări.

Voi pedelei, ţinând în braţe ridzi-puterea ce v-am dat,
Vă spun că sunteţi, de departe, guvernul ăl mai de rahat!!!
Cu fraţii voşti, cu pesedeii, atins-aţi acel apogeu…
De meritaţi să vă cazeze Udrea în hotel Ipogeu.

Nici opoziţia de faţadă, nu-i cal mai breaz decât troian…
Cu penelei ce stau grămadă… să cucerească iar ciolan;
Iar dacă tot adus-am vorba de cuceriri şi de războaie,
Azi vă promit… la revărsare… aduc o teslă… să vă-nmoaie!

Şi tu Traiane-ascultă vorbă… că nu ţi-o zic de zece ori:
“Trăim cu toţi aşa de bine, de ne vine să fim eroi!”
Deşi cunoaştem că eroii sfârşesc doi metri sub pământ…
Io văz aşa… ca printr-o ceaţă… al tău-mandatului mormânt…

Vorbesc din nou cu toţi acei ce sug de zeci de ani din ţară…
Curat-real că “doar c-o floare n-o să se facă primăvară”,
Dar vă promit să scriu depeşe până se-adună un buchet
Ce-şi spune “Naţia Română”… aşa va scrie în antet…

Şi veţi vedea… cu chiu, cu vai… va răsări pe cer iar Soare,
Iară s-o face împărţeala – tu la căldură… tu, răcoare…
Că nu a voastă e puterea… e-a noastă, dată în chirie
Şi chiar de-s şmecheri chiriaşii… în paişpe mi se rupe mie!

Tot şmecheria v-a împins să vă furaţi de sub picioare…
Trăgând de preşul autostrăzii, mergeţi cu “Luxus” pe ogoare;
Aşa că nu e mare brânză de caşul ce-l aveţi în cap,
Cum nici voi nu sunteţi vreo sculă… v-aţi erectat că v-am lăsat!

Să vă ferească cel din ceruri, recunoscut ca Dumnezeu,
De o erecţie naţională, ce evadează din muzeu…
Că deocamdată colo stă a noastră dragă bărbăţie,
Pentru că altfel nu-mi explic batjocura de Românie…

Vă mai zic doar că vreme vine… în lesă cu căţelăria,
Că de nu azi, atuncea mâine… gata va fi cu şmecheria!

Blog Widget by LinkWithin