VISUL CIOBANULUI BUCUR

Sta Bucur, cioban bătrân, răsturnat pe-un pat de iarbă,
Privea turma de mioare ce în faţă se-ntindea,
Trudit fiind, închise ochii… “doar o ţâră să să dreagă”,
Ca apoi să mâie turma către strunga ce-aştepta…

Crăpă-un ochi, apoi al doilea… nici că îi venea a crede,
Iarba toată dispăruse, nici pădurea mai era;
Se gândea dacă visează ori aievea dacă vede…
“Unde-i turma, unde-i stâna… unde-s toate?” se-ntreba.

Verdele ce-i era casă, se uscase… gri acuma,
Munţi de piatră peste piatră tronau răi în faţa lui,
De-l miştocărea vreunu` se cam întindea cu gluma…
“Şi-o primi” gândi ciobanul “meritatul de futu-i!”

Punând bota să-l ridice, bătu până mai departe,
Îndeajuns să vază carul… fără boi… gonind spre el;
Se dădu din calea morţii, inima bătându-i foarte,
“Io ştiam că îl trag boii… nu erau… ori mă înşel?”

Zeci de care mai trecură, sute… mii în urma lor,
Toate fără boi în faţă, huruind, sunând din goarnă;
“-Doamne, drept să-mi zici acuma de urmează ca să mor…
Iar aceasta e Infernul… draci ce vin şi smoală toarnă!”

Se uită cu luare-aminte la căruţe ce treceau,
Ca să vază… cin` le mână, cin` le-mpinge ori le trage,
Zări căruţaşi la roate, ce scuipau şi înjurau,
Îi păru chiar că aude un` din toţi care şi rage!

Alţi ciobani, din alte stâne, se-nghionteau pe lângă el,
Toţi cu gurile-ncleştate şi priviri de apucaţi,
Toţi păreau muşcaţi de streche ori ţânţarul anofel,
Purtând toţi aceleaşi straie… că femei ori că bărbaţi.

Îi zisese-odat` muierea… că mai bine s-ar spăla…
Ar fi vrută ca acuma să fie şi dânsa-aici,
Ca să-i spună “tu Lenuţă, iaca voi a te-ntreba…
După ce-i miroşi pe ăştia… mie mai ai să-mi replici?!”

Îşi făcu o cruce largă şi vru aer ca să tragă,
Dar simţi că-i luată porţia, altu` fuse mai rapid
Şi-ncercă, cu mintea-i simplă, cum-necum să înţeleagă,
“Cum trăieşte vietate, de inspiră… dioxid?!”

Fu-ntrerupt de o gâlceavă şi privi spre locul `cela;
Şase ciori stăteau pe-o creangă, croncănind la trecători:
“-Mânca-v-am simbria toată, daţi inel de Arabela
Şi ce mai aveţi prin geantă, dacă nu vreţi ca să mori!”

Făcu pas, ca să le-ntrebe de-şi doresc o botă-n cap,
Dar îl trase mai deoparte un cioban cu uniformă:
“-Lasă tu ciorile-n pace… loc destul e şi încap…
Angajate sunt de mine şi apoi… mai au şi normă!”

Răvăşit mai rău ca oaie, îşi văzu din nou de drum,
Întrebând curios: “-Un` merge cea cireadă de lănţari?”
Imediat veni răspunsul de la domnul P. Forum:
“-Păi se duc la cele sfinte, adică-n Mall Militari!”

Neştiind ce să mai crează, de-i citav ori s-a ţicnit,
Privi Soare… “barem dânsu` o fi tot la locu` lui…”
Îşi întoarse `cea privire fiind şi mai descumpănit,
Nu putu zări măiastrul de… Casa Poporului.

…

Îl trezi lătrat de câne şi miros de mioriţă,
Avea-n ochi un fir de iarbă şi o lacrimă sărată:
“-Băi Titel, haida la mine… `geaba dai tu din codiţă…
N-ai mai da de-ai fi pe lume-n Bucureştiul de-altădată!”