Liftiera

Deşi felina curioasă din ea o îndemna să deschidă plicul, se abţinu totuşi, şi-l vârî în buzunar. “Eşti tâmpită! – îşi spuse – Vrei să se-ntoarcă cumva, şi să te găsească cu plicu-ntors pe dos?!” Îşi propuse însă, să-l deschidă mai târziu. Avea nevoie să-şi hrănească şi astâmpere curiozitatea, chiar dacă în interior ar fi fost, aşa cum îi spusese bărbatul, doar nişte amărâte de facturi. Ştia că nu face notă discordantă, pentru că toate femeile sunt curioase din născare, dar la ea treaba asta se apropia de învestirea în funcţia de “boală”. Era exagerat de curioasă. De data asta însă, îşi învinse “boala”. Lasă aşadar treaba cu plicul pe mai târziu şi se-ndreptă spre vestiar. Îşi terminase programul şi n-avea rost să mai zăbovescă, mai ales că Marcel trebuia să vină acasă … “Dac-ajunge-naintea mea şi nu găseşte mâncare făcută, s-ar putea ca sfârşitul zilei ăsteia să nu fie unul foarte fericit.” gândi îngrozită Elena, în timp ce-şi schimba costumul de liftieră cu hainele cu care venise. Iar, pe lângă bărbatu`so, mai erau şi copiii, despre care nu ştia cum se descurcaseră şi ce făcuseră astăzi, având în vedere că fuseseră toată ziua singuri. Îşi salută din mers două colege care, la rândul lor, se pregăteau de plecare – erau dintre cele cu care, după ce le catalogase ca vipere, îşi propusese să nu lege nici un fel de prietenie extra-servici – şi tâşni pe ieşirea rezervată angajaţilor. Mai mult în fugă decât la pas normal, parcurse drumul dintre Parlament şi staţia de metrou de la Izvor în mai puţin de 5 minute, şi se-nfinţă pe peron, în aşteptarea trenului. Scoase din nou plicul, care ajunsese din buzunarul uniformei de la muncă în geanta pe care o ţinea pe umăr. Îl întoarse pe-o parte şi pe cealaltă, îl cântări, îl pipăi, îl examină … Citeşte continuarea >

Îi plăcea să întrebe domnii la costum, la ce etaj merg. De fapt, era mai mult de-atât … îi plăceau chiar ei, domnii la costum. Îşi închipuia cum ar arăta ea la braţul unuia dintre ei, al oricăruia, că nu era fată pretenţioasă. O viaţă fără griji, cu mulţi bani, cu farduri, rujuri, creme, parfumuri şi rochii scumpe. Ieşiri la restaurant, nema gătit, nema spălat de mână … doar distracţie. Mare, munte, băuturi fine, camere de hotel, penis şi coaie care să nu miroasă a transpiraţie, grumaz care să pută a parfum, gură prietenă cu pasta de dinţi … Pe lângă toate astea, viaţa ei apărea ca un film vechi, comunist. Şi aşa şi era. Haine cumpărate din an în Paşti, şi-atunci de la second hand, copii de spălat şi hrănit, bărbat alcoolist de suportat, ieşiri trimestriale la câte-un grătar sau la peşte, lipsuri, bătăi, lacrimi, subsuori şi genitale împuţite … Nu-i băga de vină lui Marcel. El n-avea nici o vină. “Aşa l-o lăsat Dumnezo”, gândea. Un fel de … Dorel. Muncea toată ziua pe şantier, iar seara, când venea acasă, după ce mânca ce dădea Cel de Sus să găsească pe masă, îi da` Lenuţei de ales – ori bătaie şi culcare, ori futai şi somn. Citeşte continuarea >

Se trezi de dimineaţă, îşi spălă faţa şi dinţii, îşi puse cafeaua pe foc şi, cât dădu apa-n clocot, se dezbrăcă de pijamale. Avea 23 de ani, dar arăta mai mare. “S-o cam aşezat p-aci şi p-aci …” zise, strângându-se de fund şi de abdomen. Niciodată nu se îngrijise aşa cum ştia ea că fac doamnele de la oraş – nici nu avea bani pentru asta – şi se baza pe faptul că, oricât mănâncă, la ea nu se pune. Da` acu`, parcă prea era mare colacul de salvare. Ce să mai zică de cur. A strâmbat din nas şi s-a-mbrăcat. A băut cafeaua “la viteză”, şi-a sărutat pe frunte soţul, venit matol acasă seara trecută, şi cei 3 copii, şi-a plecat spre servici. N-a stat niciodată să se gândească dacă “meseria” ei are vreo noimă. Deşi a auzit odată, în metrou, cum un bătrânel îl apostrofa p-un tânăr dintr-ăla machiat, spunându-i că face umbră pământului degeaba, ea nu s-a simţit vizată. S-a gândit doar că moşu` e tâmpit, pentru că nici nu-i soare afară … aşa că ce naiba vorbeşte el de umbră? “Omu` când îmbătrâneşte, ori chileşte, ori prosteşte … şi ăsta are păr!” se gândea. A ajuns la muncă. O clădire impunătoare … chiar cea mai impunătoare. Auzise că-i a doua, ca mărime, din lume. Un mastodont născut din nebunia unui preşedinte … la rândul lui un nebun care visa la gradul de semizeu. Citeşte continuarea >