Pamflezii

Trăiam în ţara Pântec, cu climă tropicală,
Trudeam, să mă dezvolt, ca orice muritor…
Pân ce-ntr-o zi m-a prinsu o gravă osteneală,
Şi de-a freca la mentă, un dureros de dor.

Aveam, în ţara-aceea, o singură-agenţie
Care putea să-mi vândă concedul mult visat,
Deci n-am mai stat clipită, mi-am pus păr pe chelie,
M-am înţolit în piele… tot piele m-a-ncălţat.

M-am înfiinţat la sediu, şi-o doamnă costelivă
La care-am dat bineţe, să şed m-a invitat,
Suflându-mi printre buze, c-o voce emotivă:
“Ce zonă-aveţi în minte? Ce ţară? Ce climat?”

Întredeschis-am buze, răspuns nici că-ncepuse
Când m-a-ntrerupt cucoana, cu glas de căprioară,
Nainte de oricare, să-mi spună că uitase
Că-un loc mai e “De veghe în lanul de secară”!

Era oferta lunii… ce spun, oferta vieţii!
Ce promitea cinci stele, plătind peşin pe trei;
Mă şi zăream aievea, în roua dimineţii,
Trăgând pe nas natura… mirosul camerei…

Nevrând să dau din mână ocazie ca această,
Am pus salar pe masă, belet am ridicat,
Poi doamna m-a împinsu pe-o cale cam îngustă
Şi-ajuns fiind în capăt, un nene m-a săltat.

Acu vă scriu de-acilea… şi-urmează acuzele,
Că ceva nu-i cum trăbă, ceva s-a încurcat;
Deci… lanul nu miroase cam cum miros cinci stele,
Iar dreptul mi-e în groapă şi stângul în rahat!

Mă uit în jur şi toate îmi par că-s hărăzite
Să-mi strice cea vacanţă, de care-am presupus
Că va fi panaceul ce-mi va curăţa minte.
Privesc acu beletu… doamna mi-a dat doar dus!

Aci, în lanu-acesta, îmi pute a prosteală…
Cu cât mai mic e paiu, cu-atâta-i mai mărit,
Neghina face legea, că cică-i genială,
Iar spicul drept şi falnic e cel mai asuprit!

Zăresc chiar un exemplu de fir bogat în boabe,
Ce pleacă cap, certat fiind de pai c-un singur bob,
Care-şi munceşte mintea, căznindu-se-n silabe…
Dar dânsu-i şef se pare, montat de un neghiob.

Sunt nişte difuzoare, din care bate vântul,
Făcând să se unduie procente nouăşnouă,
Şoptitu-mi-a o vrabie, manea că este cântul
Ce fără număr suflă, de cum apare rouă.

Anomalii cu carul observ pe tot cuprinsul
Şi-n capăt văz un spin, ce ţine-n mâni o ţeapă
Vârând-o-n toate cele, ochindu-le irisul,
Poi bând din zeama scursă, mai ceva ca din apă.

Plătit-am loc “De veghe în lanul de secară”
Şi doamna costelivă, de la cea agenţie,
Ori n-o fi fost atentă, ori o fi niţel chioară…
C-acuma stau de veghe în lanul de prostie!

Mi-a croncănit o cioară, că-i zice “Românie”.