Articole tag-uite elena udrea

Era odată o fetiţă care primise în dar de la conducătorul ţării în care trăia, un minunat minister de culoare portocalie. Fetiţei îi plăcea la nebunie ministerul, pentru că îi dădea ocazia să bage mânuţele în sacul cu bani al tărişoarei patronate de stăpânul său şi să ia de acolo cât şi cum credea ea de cuviinţă. Tot ministerul cu pricina îi plimba picioruşele prin diferite ţări, ori prin felurite staţiuni, unde-şi relaxa funduleţul în cele mai pufoase paturi de hotel, îl scălda în cele mai curate piscine, îşi căsca ochii şi spărgea banii contribuabililor prin cele mai trendy magazine şi-şi îmbăta papilele cu cele mai alese mâncăruri şi cele mai aromate buchete bahice de pe pământ. Bălaiei îi era atât de necesar acest minister, încât, chiar anchetată pentru delapidare, înfiinţându-se în acest scop şi o comisie, nu vroia sub nicio formă să se lepede de funcţia-pleaşcă de ministru al turismului portocaliu. Îi puse ţara ministerul în cap şi tot nu se lăsa… Din acest motiv toată lumea o striga Scufiţa Portocalie. Mă rog, unii îi spuneau chiar “Scrofiţa Portocalie”, “Nuţi – spaima puţii”, “Leana vicleana” şi-n multe alte feluri, nedemne de o poveste serioasă ca aceasta. Dar să vedem cum a ajuns mai exact fetiţa să se aleagă cu porecla din titlu şi să ţină în buzunar o parte însemnată din PIB-ul României…

Într-o dimineaţă frumoasă şi însorită, Elena – acesta fiindu-i prenumele din certificatul de naştere (pe care mă-sa semnase în şapte feluri diferite, iar tac`su în alte şapte) – virgină politic, în cuget şi simţiri, se grăbea spre casa bunicii sale, care era bolnavă şi căreia îi promisese ca ieri că va trece pe la dânsa să-i ducă un coşuleţ cu mâncare. La plecarea de acasă mama o atenţionă că în zona Cotroceni, pe unde urma să treacă în drum spre casa bunicuţei, sălăşluieşte numitul Traian Organ, despre care spun legendele că ar avea o slăbiciune pentru fetiţe blonde. “- Să nu întârzii prea mult” îi spusese mama, “să mergi direct la bunica, fără să te holbezi prea mult prin vitrine… şi mai ales să te fereşti de Traian Organ!”

Drumul ce ducea la bunicuţa, trecea prin faţa Palatului Cotroceni, aşa că odată ajunsă în zonă blondina mării ochii, scoase pieptul în faţă, ţuguie buzele… curioasă, dac-o fi să-l întâlnească, de cum arată Organ. Traian Organ. Nici bine nu se termină de piţiponcit, că-l şi văzu pe cel de pe urma căruia avea să profite şi să tot profite pe viitor. Era chiar el, Organ, despre care mă-sa îi spusese că e uşor de recunoscut pentru că la vederea unei fetiţe blonde începe să bălească şi să hăhăie inconfundabil. Uitând toate sfaturile de acasă, Elena se băgă în seamă:

“- Bună dimineaţa, domnule Organ”.
“- Bună dimineaţa păsărico” îi răspunse acesta, “unde ai plecat tu aşa de devreme?”
“- Mă grăbesc să o vizitez pe bunicuţa care este bolnavă şi să-i duc un coşuleţ cu mâncare” îi răspunse Elena, aruncându-i o privire galeşă şi făcând vânt cu genele.
“- Şi unde locuieşte bunicuţa ta frumoaso?” întrebă iarăşi Organ.
“- La câteva străzi distanţă, nu foarte departe de aici” îi răspunse bălaia, “căsuţa ei este uşor de găsit… mai exact – de aici – a treia stradă stânga, prima casă dreapta”.
Traian Organ, care deja se gândea bălind la ce cărniţă fragedă va hapli la prânz, îi mai spuse fetiţei:
“- Apăi, păcat că eşti în aşa mare grabă, că aşa nu are rost să-ţi mai zic de un magazin de poşete care tocmai ce se inaugurează în zonă şi oferă genţi cadou! Vuitton parcă…”
“- Poftim??!” aproape strigă Elena, cu ochii sclipind pofticioşi “o, dar ajunsul la mamaia poate suferi niţică amânare… nu pot rata una ca asta!” termină ea ideea şi, după ce află de la Traian Organ exact unde se situează magazinul, o luă la fugă într-acolo.

În timpul acesta Traian îşi luă picioarele la spinare şi o tuli spre casa bunicuţei. Când ajunse la uşa acesteia, ciocăni uşor.
“- Cine este?” întrebă bunicuţa.
“- Bună ziua… de la Automobile Dacia sunt”, răspunse Organ şi bătrâna crăpă uşa… “vreau să vă spun că în urma unei trageri la sorţi computerizate, folosind abonaţii din baza de date a Romtelecom, aţi câştigat o Dacia Logan! Aveţi o oră la dispoziţie pentru a ajunge la sediul nostru – poftim adresa şi talonul extras – şi a prezenta acest talon.”

Bunicuţa puse botul, uită de boală, îşi trase repede pe ea câteva ţoale şi o zbughi pe uşă, nedându-şi seama că Traian Organ rămăsese înăuntru. Imediat ce baba dispăru, acesta îşi puse cămaşa şi scufia ei de noapte, se băgă în pat şi se acoperi cu pătura peste nas.

Între timp copila bălaie se apropie de casă, având de data asta în mâini, pe lângă coş, o geantă Louis Vuitton de a cărei achiziţie era extrem de bucuroasă şi se miră văzând uşa deschisă. Păşi cu grijă în casă şi se apropie de pat. Elena nu o putea zări prea bine pe bunicuţă, pentru că în cameră era destul de întuneric, dar ce vedea nu prea i se părea a fi mămăiţa, aşa că o întrebă:
“- Oooh, bunicuţo, dar de ce chelit în halul ăsta?”
“- Deh, bătrâneţurile astea copila mea…” îi răspunse Organ, imitând vocea bunicuţei.
“- Oooh, bunicuţo, dar de ce te uiţi aşa cruciş?” întrebă iar Elena.
“- Cred că de la boală, puişoru` lu` mamaia. Şi nu-mi găsesc nici ochelarii!” îi răspunse Traian Organ.
“- Oooh, bunicuţo, dar ce e cu umflătura aia mare de sub pătură?” continuă curioasă fetiţa.
“- Apăi tu de ce crezi că mi se spune ORGAN, draga mea??? Traian ORGAN. Plus atâţia oooh bunicuţo, oooh bunicuţo!” strigă Traian şi se repezi la blondină, o trase în pat şi profită de ea vreo… patru minute.

Sătul apoi, se întinse să-şi facă siesta. Vezi să nu! Odată se trezi cu înflăcărata Elena deasupra, o privi în ochi şi văzu că nu are nicio scăpare. Trebuia să o satisfacă şi pe ea! Şi, cu chiu cu vai, aşa a şi făcut. Nici nu bănuia el pe atunci că nevoile păsăricii vor deveni din ce în ce mai mari şi mai greu de satisfăcut. Aşa a numit-o consilier prezidenţial (pentru că da… el, legendarul Traian Organ, era preşedintele României) şi i-a închis gura pentru o vreme, şi tot aşa a ajuns să îi dea în dar fotoliul de ministru al turismului, de care Elenuş nu se mai sătura. În schimbul acestor nevoi de-ale ei satisfăcute, avea şi fata grijă de Organ. La televizor şi nu numai, toată ziua bună ziua, era cu Organ în gură. Organ în jos, Organ în sus. Organ în faţă, Organ în spate. Organ înăuntru, Organ afară. Pentru faptul că se ocupa atât de conştiincios de Organ… Traian Organ… primise mai mult decât acel minister portocaliu, care îi şi dăduse numele de Scufiţa Portocalie… primise voie să încalce legi şi să sfideze comisii de anchetă… să considere ministerul moşia ei, iar România o simplă servitoare, care trebuie să plece capul când trece Elena.

Apropos de sfidat comisii, ori de afrontat preşedinţi de comisii… avuse parte de un incident, prezentat apoi ca o eroare cu scuzele de rigoare, fiind vorba de un document în care îl numise pe un anume Ludovic Orban – preşedintele comisiei ce ancheta cum s-au cheltuit banii de la ministerul ei – fix Organ. Ludovic Organ. Să-i fie cu iertare, zic eu, e mai puţin chiar decât o eroare. E obişnuinţa! Ea, Scufiţa Portocalie a naţiei române, ştie foarte clar că Traian Organ este singurul Organ care are voie să intre tare în ea… aşa că la apariţia acestui Orban care vroia să facă acelaşi lucru… s-a confuzat şi a redactat greşit numele Ludovicului.

Scufiţa Portocalie şi Traian Organ încă trăiesc fericiţi şi-n zilele noastre. Dacă situaţia asta va rămâne neschimbată până la adânci bătrâneţi, sau se va întoarce cu 180 de grade în câteva luni… rămâne de văzut. Până una, alta, fetiţa are în continuare grijă de Organ şi Organ de fetiţă. El… încălecat pe ea (şi pe ţară)… inspirat-a povestea mea.

Ză end.